Descarcă aplicația Culturi agricole din Google Play și App Store.

Noi trenduri și practici revoluționare în agricultură, la lansarea Corteva Biologicals

Noi trenduri și practici revoluționare în agricultură, la lansarea Corteva Biologicals

Miercuri, 13 martie 2024, compania Corteva Agriscience lansează gama de produse biologice în România. Gazdă pentru marele eveniment este Face Club din București (complex Romexpo), unde toți cei prezenți vor descoperi noi trenduri și practici revoluționare în agricultură. Totodată, va fi lansat cel mai inovativ produs din gama de produse biologice, stimulatorul și optimizatorul fotosintetic Utrisha N.

La un an de la achiziționarea companiilor biologice Stoller și Symborg, Corteva Agriscience prezintă Corteva Biologicals, un portofoliu dovedit de soluții inovatoare care ajută fermierii să navigheze prin condițiile de piață în continuă schimbare și să facă față provocărilor în creștere. „Achizițiile au poziționat Corteva ca lider global pe piața produselor biologice, confirmând angajamentul companiei de a furniza fermierilor noi instrumente pentru practici agricole integrate și sustenabile. Corteva Biologicals oferă fermierilor soluții noi care ajută culturile să interacționeze mai bine cu mediul lor, utilizând nutrienți și inputuri mai eficient, îmbunătățind procesele lor naturale”, arată Jean Ionescu, Country Leader Corteva Agriscience RO & MD. Dezvoltate pentru a oferi performanță dovedită și predictibilă, produsele biologice pot fi utilizate pentru a completa produsele tradiționale de protecția culturilor, cu scopul de a optimiza sănătatea plantelor sau, acolo unde este etichetat corespunzător, pot fi folosite singure pentru agricultura organică.

Corteva Biologicals răspunde nevoilor în evoluție ale tuturor fermierilor. „Lucrăm alături de fermieri pentru a identifica provocările lor și pentru a-i ajuta să își îmbunătățească performanța, să își întărească reziliența și să își protejeze potențialul”, a punctat Maria Cîrjă, director marketing Corteva Agiscience România & Republica Moldova & Ungaria.

Câteva inovații din gama de produse biologice 

Utrisha™ N. Bacteriile fixatoare de azot permit plantelor să captureze azotul din atmosferă, crescând profitul fermierilor. Studiile de teren în curs arată că fermierii cultivatori de soia care folosesc Utrisha™ N văd o creștere medie de 0,20 t/ha, iar cultivatorii de porumb remarcă o creștere medie de 0,43 t/ha în cadrul testelor cu creștere a randamentului.

X-Cyte™ construiește rezistența plantelor furnizând citokinina, care promovează divizarea celulară în rădăcini și lăstari de plante și este crucială pentru creșterea vegetativă, dezvoltarea reproducției și reducerea stresului abiotic. Acesta ajută la gestionarea stresului termic în toate culturile etichetate, inclusiv creșterea producției de polen și fertilitate, greutatea grăuntelui și densitatea în porumb. În soia, X-Cyte™ îmbunătățește ramificarea, crește dimensiunea și greutatea semințelor și reduce pierderile de păstăi. Pentru grâu și cereale mici, crește grăunții per cap și rezistența tulpinii.

Bio Forge® Advanced. Sporind performanța și construind rezistența, Bio Forge® Advanced permite plantelor să își concentreze mai multă energie pe fiziologia și reproducerea îmbunătățitoare a randamentului. Tehnologia proprietară și brevetată poate fi aplicată plantelor stresate abiotic sau rănite pentru a-și optimiza recuperarea și pentru a îmbunătăți toleranța la stres abiotic pe tot parcursul sezonului de creștere, maximizând în cele din urmă potențialul de producție.

Azotul la îndemâna plantelor, prin Utrisha™ N, un produs unic  

Este cunoscută presiunea pe care agricultorii o simt în ultima vreme în ceea ce privește prețul ridicat al azotului și limitarea aplicării formulărilor convenționale pe parcursul perioadei de vegetație. Sunt lucruri care, alături de alți factori de mediu, îi împiedică pe fermieri să obțină rezultate de producție maxime în culturile lor.

De curând, Corteva Agriscience a omologat, în gama de produse biologice, un produs unic, de ultimă generație - Utrisha™ N.

Utrisha™ N este un biostimulator cu rol în eficientizarea nutriției plantelor, având la bază bacteria de origine naturală Methylobacter symbioticum. Utrisha™ N este menționat de Organic Materials Review Institute (OMRI) și autorizat pentru utilizare în producția ecologică certificată, procesarea alimentelor și manipulare.

„Utrisha™ N permite țesuturilor plantelor să treacă dincolo de rolul de consumator și să devină o sursă cu aport constant de azot pentru plante, favorizând absorbția azotului din aer. Methylobacter symbioticum pătrunde în plantă prin stomatele prezente pe țesuturile verzi și colonizează rapid întreaga plantă pentru a transforma azotul din atmosferă (N2) într-o formă disponibilă pentru plante (NH4+). Acest lucru îi permite produsului Utrisha™ N să livreze azot direct în părțile plantelor aflate în creștere activă, eliminând atât riscul ca azotul să fie aplicat în fenofazele inoportune, cât și efectele negative asupra mediului și fitotoxicitatea plantelor. Metilobacter symbioticum este o bacterie care supraviețuieste și se înmulțeste, hrănindu-se cu metanol, un produs secundar al creșterii vegetative normale a plantelor. Astfel, aportul azotului este legat de necesarul plantei”, explică Adrian Ionescu, Category Marketing Manager Fungicides, Insecticides & Biologicals Corteva Agriscience RO & MD.

Specilaistul Corteva ne arată și cum se utilizează aces nou produs inovativ. „Utrisha™ N se aplică dimineața când stomatele sunt deschise, iar planta este sănătoasă și în proces de creștere activă, neafectată de factorii de stres din mediu. Doza de aplicare este de 333 g/ha, până la 500 g/ha, în funcție de cultura la care se utilizează, iar conținutul de clor din apă nu trebuie să depășească 2 ppm. Imediat după o oră de la aplicare, Utrisha™ N este absorbită în plantă, fiind astfel protejată de spălarea accidentală în cazul apariției precipitațiilor.”

Avantajele Utrisha™ N:

  • Utilizează azotul atmosferic într-un mod natural pentru a genera amoniu, necesar plantelor pentru creștere și dezvoltare;

  • Funcționează pe baza unui mecanism de autoreglare pentru a evita riscul dezechilibrelor nutritive, pierderilor sau fitotoxicității plantelor;

  • Asigură plantelor de cultură azot pe toata durata de viață, fără să fie necesară reintrarea în cultură pentru repetarea tratamentului.

  • Poate suplini o cantitate importantă de azot, făcând astfel posibilă creșterea plantelor chiar și în condiții de fertilizare dificilă sau imposibil de făcut.

Beneficiile utilizării Utrisha™ N:

  • Constituie o sursă alternativă viabilă pentru a spori eficiența utilizării azotului, M. Symbioticum favorizează aprovizionarea plantelor cu azot chiar și când azotul este în cantitate limitată sau inconsecventă;

  • Utrisha™ N colonizează rapid întreaga plantă, oferind culturii, la scurt timp de la aplicare, azot sub formă amoniacală și continuând să facă acest lucru, independent de fazele de vegetație, atât timp cât planta are nevoie de acest aport de azot;

  • Produsul este compatibil cu o multitudine de alte produse fitosanitare, utilizate atât în agricultura convențională, cât și în cea ecologică. Totuși, pentru a beneficia la maxim de aportul acestui produs și pentru a împiedica situațiile neplăcute, compania Corteva recomandă să aplicați produsul evitând amestecurile. Dacă însă situația o impune și amestecul este dorit, trebuie să luați legătura cu departamentul tehnic Corteva pentru mai multe detalii de compatibilitate, acesta având cea mai mare bază de date disponibilă și competența necesară pentru a vă putea da sfaturi utile, astfel încât eficiența maximă să fie asigurată;

  • Utrisha™ N este produsul biologic cu o formulare patentată Corteva ce poate fi păstrat până la doi ani în condiții normale de temperatură, fără ca acesta să sufere vreo scădere de eficacitate;

  • Utrisha™ N este un partener excelent în programele de management al azotului, flexibilitatea în aplicare și sincronizarea cu nevoia de azot a plantei de cultură, făcând din acesta o excelentă sursă de azot suplimentar, compatibilă și cu tehnologia Optinyte;

  • Sustenabilitatea se regăsește însă în faptul că Utrisha™ N poate furniza azot plantei de cultură fără risc de levigare în pânzele freatice sau introducere de gaze suplimentare cu efect de seră în atmosferă.

Având în vedere că Utrisha™ N este un produs de origine naturală, pentru a avea rezultatele scontate, acesta trebuie utilizat respectând cu mare strictețe eticheta.

Rezultatele din 2022 și 2023 au arătat la nivel mondial că Utrisha™ N este soluția către un viitor sustenabil în agricultura modernă, lucru ce face ca produsul să fie utilizat la ora actuală pe milioane de hectare, la doar un an de la lansare.

Scris de 

Postarea urmatoare Postarea anterioara

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!