Urmăriți canalul Culturi Agricole - www.culturiagricole.ro pe WhatsApp

FMC Biostimulator ACCUDO

406,57 Lei 272,50 Lei

SUBSTANȚA ACTIVĂ:

  • Bacillus paralicheniformis RTI 184 în concentraţie de 2.2 % (g/g), ca material biologic activ


Biostimulator microbiologic pentru culturile agricole.

Data ultimei actualizări: 02.07.2024

Selectează ambalaj: 500 ml

In stoc

Durata de livrare: 1

Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: AGM-FMC-5578 Ai nevoie de ajutor? 0744 395 787
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Review-uri (0)

MOD DE ACŢIUNE:

  • Biostimulatorul ACCUDO se aplică pe sol prin instalaţia de irigare prin picurare sau prin udare. După aplicare, tulpina bacteriană de Bacillus paralicheniformis, colonizează sistemul radicular precum și rizosfera din jurul acestuia. Prin activitatea biologică a bacteriei se îmbunătățește dezvoltarea rădăcinii, în special creșterile secundare a rădăcinilor și a numărului de perișori absorbanți, care determină îmbunătățirea absorbției apei și a substanțelor nutritive. Simbioza astfel creată dintre rădăcinile plantelor și coloniile de bacterii, crește toleranța la stresul abiotic şi dezvoltarea vizibil accentuată a plantelor de cultură și în final determină obţinerea unei producţii mai bune şi de calitate superioară la culturile de legume cultivate în spatii protejate (sere și solarii) sau în câmp.

  • Este important să se asigure o irigare adecvată pentru a se asigura distribuţia uniformă a materialului biologic Bacillus paralicheniformis în zona sistemului radicular şi o umiditate suficientă pentru a asigura persistenţa, înmulţirea coloniilor bacteriei şi contactul acestora cu sistemul radicular al plantelor de cultură. Multiplicarea bacteriei devine activă numai la temperaturi ale solului de peste 10°C. PH-ul solului nu are influenţă asupra dezvoltării coloniilor bacteriene, totuși pH-ul optim pentru dezvoltarea bacteriilor este cuprins între 5,7 și 6,8. Legat de salinitatea solului (pe sărături) coloniile bacteriene se pot dezvolta fără probleme la concentraţii de clorură de sodiu (NaCl) de până la 7%.

MOD DE UTILIZARE:

  • Se utilizează la culturi de legume cultivate în spații protejate (sere, solarii) sau în câmp: ardei, tomate, castraveţi, varză, salată.

  • Doza recomandată: 0,5 L/ha x 2 tratamente

METODELE DE APLICARE RECOMANDATE SUNT:
Prin picurare:

  • începeți irigarea culturii cu o cantitate de apă ce reprezintă o treime din timpul de irigare necesar, urmată de aplicarea ACCUDO pentru încă o treime din timpul de udare și după aplicarea produsului se continuă irigarea, numai cu apă, pentru încă o treime din timp.

  • Stabiliţi timpul de udare în funcţie de debitul picurătorului, tipul de sol, condițiile climatice și faza de vegetaţie. Pentru a obţine rezultate maxime este necesară udarea pâna la crearea unei zone umede uniforme de-a lungul rândului sub forma unei benzi continue de sol umed de la suprafaţă până la adâncimea de distribuție a sistemului radicular.

Se recomandă două aplicări cu doza de 0,5 L/ha după cum urmează:

  • dacă produsul nu s-a aplicat la răsaduri înainte de transplantare, prima aplicare se recomandă după transplantare, la prima irigare. Momentul optim este la un interval de 2 - 6 zile după transplantare în funcţie de specie/cultura și condiţiile de creștere.

  • a doua aplicare prin picurare se recomandă la 2 săptămâni după prima aplicare.

Prin scufundare:

  • înainte de plantare, răsadurile trebuie scufundate într-o baie de soluție ce conţine ACCUDO. Pentru reuşita aplicării, este necesară estimarea/calcularea cantităţii de apă ce poate fi absorbită de răsaduri. Pentru că se folosesc diverse tipuri şi mărimi de tăvi alveolare, se recomandă scufundarea a 3 - 4 tăvi alveolare, cu răsadurile ce vor fi transplantate, timp de 3 - 4 secunde în baia de apă fără soluție. Tăvile alveolare cu răsaduri se cântăresc înainte şi după scufundare şi prin diferenţă se calculează cantitatea de apă ce poate fi absorbită de alveolele cu răsaduri.

  • Volumul de apă reţinut de răsadurile dintr-o tavă alveolară depinde de amestecul folosit ca substrat, de capacitatea de absorbţie a solului din alveole, de timpul trecut de la ultima udare și de temperatura mediului înconjurător a spațiului de lucru.

  • Cantitatea de produs necesară pentru răsadurile ce vor fi plantate pe suprafața de 100 m² este de 5 ml; pentru 1000 m² este de 50 ml, pentru 5000 m² este de 250 ml.

  • Cantitatea de ACCUDO necesară pentru a asigura o bună aplicare, poate fi calculată şi în funcţie de numărul de răsaduri. Pentru o densitate medie de 35000 plante/ha, este necesară doza de 1 ml pentru 70 răsaduri sau 14,3 ml pentru 1000 răsaduri sau 10 ml pentru 700 de răsaduri sau 72 ml pentru 5000 de răsaduri.

  • După ce s-a stabilit volumul mediu de soluţie ce poate fi absorbit, se calculează cantitatea de soluţie necesară. Se recomandă ca aplicarea produsului ACCUDO să fie efectuată în ziua plantării sau în ziua dinainte. Aplicarea se repetă după transplantare folosind instalaţia de irigare prin picurare, dacă este posibil sau udarea locală.

Prin udare locală:

  • se stabileşte o cantitate de soluție ce va fi aplicată prin udare locală pentru fiecare plantă sau fir de răsad şi se consideră doza de produs de 1 ml pentru 70 de răsaduri (1.42 ml/100 răsaduri).

  • Se calculează necesarul de produs, proporţional cu numărul de răsaduri şi cantitatea de solutie stabilită pentru udarea unei plante sau fir de răsad. Soluția pregatită pentru aplicare se distribuie cât mai uniform posibil fiecărei plante transplantate sau fir de răsad, indiferent de dispozitivul folosit pentru aplicare (pompă, cană, stropitoare, aspersie).
  • Exemplu de calcul: pentru 1400 răsaduri: 20 ml ACCUDO + 300 ml apă/răsad = 420 L soluţie). Soluţia se poate pregăti în vase de capacitate mare (rezervorul de udare, cisternă).

  • Daca plantele sunt udate în momentul plantării pentru a creşte randamentul prinderii răsadurilor, se recomandă aplicarea produsului prin apa de udare administrată la fiecare răsad în momentul plantării.

  • A II-a aplicare recomandată la 2 săptămâni după prima aplicare se poate face prin una dintre cele două metode: irigare prin picurare sau udare locală.


* A se utiliza numai în scopul pentru care a fost omologat și în conformitate cu instrucțiunile alăturate. Riscurile asupra utilizatorilor și mediului pot fi evitate numai cu condiția respectării recomandărilor din prezenta etichetă. Citiți întotdeauna eticheta înaintea utilizării!

Vezi mai mult
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!