SUBSTANȚA ACTIVĂ:
40 g/L (3,47% g/g) nicosulfuron
TIP FORMULARE:
XX - Altele
CLASA:
Erbicid sulfonilureic pentru combaterea buruienilor monocotiledonate şi unele dicotiledonate din cultura de porumb.
Data ultimei actualizări: 17.01.2025
Durata de livrare: Produsul ajunge la tine în 3 - 5 zile. Unele produse pot avea întârzieri datorate disponibilității producătorilor.
CULTURA |
SPECTRUL DE COMBATERE |
DOZA DE APLICARE |
---|---|---|
Porumb |
răcovină (Stellaria media) |
1 L/ha |
DESCRIEREA MODULUI DE ACȚIUNE:
Erbicid sub formă de suspensie uleioasă, utilizat foliar, postemergent la cultura de porumb.
În conformitate cu clasificarea HRAC substanţa activă nicosulfuron a fost încadrată în grupa B, inhibitori ai sintezei de aminoacizi în plante, clasa chimică : sulfonilureice.
ACŢIUNEA ASUPRA BURUIENILOR:
Produsul este un erbicid selectiv cu efect sistemic. Este absorbit în principal prin frunze și transportat rapid în întreaga plantă, inhibând creșterea și dezvoltarea acesteia. Creșterea buruienilor este inhibată la scurt timp după aplicarea produsului, urmată de o decolorare treptată a plantei.
Buruienile mor complet după 20 - 25 zile de la tratament. Produsul funcționează cel mai eficient pe buruieni tinere aflate în creștere intensivă. Vremea caldă și umedă accelerează acțiunea produsului, iar timpul uscat poate întârzia acţiunea acestuia.
APLICAREA PRODUSULUI:
Produsul este destinat utilizării cu pulverizatoare autopropulsate sau cu un pulverizator de câmp .
Doza maximă/recomandată pentru o singură administrare: 1 L/ha.
Perioada de aplicare: produsul se aplică după apariţia porumbului din faza de 2 frunze până la sfârșitul fazei de 7 frunze (BBCH 12 - 17), iar buruienile în stadiul de 2 - 4 frunze pentru cele dicotiledonate şi de la faza de 3 frunze până la sfârşitul infrătirii pentru cele monocotiledonate.
Cantitatea recomandată de apă: 200 - 300 L/ha.
Tehnica de stropire recomandată: picături medii.
Numărul maxim de tratamente în perioada de vegetaţie: 1.
MĂSURI DE PRECAUȚIE, TIMP DE PAUZĂ ȘI CONDIȚII SPECIALE DE UTILIZARE:
Perioada de la ultima aplicare a produsului până la data recoltării culturii (timp de pauză):nu e cazul.
Strategia de management al rezistenței.
Produsul conține nicosulfuron, o substanță activă aparținând erbicidelor din grupa de inhibitori ai biosintezei aminoacizilor (ALS). Utilizarea erbicidelor cu același mecanism de acțiune poate conduce la selectarea buruienilor rezistente. Pentru a minimiza riscul apariţiei și dezvoltării rezistenţei buruienilor, erbicidele din grupul inhibitorilor ALS trebuie utilizaţi în conformitate cu Bunele Practici Agricole:
urmați instrucţiunile cuprinse pe eticheta produsului de protecţie a plantelor - utilizațiprodusul în dozele recomandate și la un termen care asigură cel mai bun control al buruienilor,
ajustați lucrările de tratare a culturilor la condițiile din câmp, în special țineți cont de tipul și cantitatea buruienilor,
utilizați diverse metode de combatere a buruienilor inclusiv rotația culturilor etc.,
utilizați rotația erbicidelor cu diferite mecanisme de acțiune,
utilizați amestecurile de erbicid din grupul ALS cu erbicide cu mecanisme de acțiune diferite,
utilizați în rotație și/sau amestec erbicide care acționează asupra mai multor procese de viață a buruienilor,
utilizați un erbicid cu un anumit mecanism de acțiune o singură dată în timpul perioadei de vegetație a culturii,
pentru mai multe informații, contactați consultantul sau producătorul produsului de protecție a plantelor.
În condiții nefavorabile pentru creșterea și dezvoltarea porumbului după aplicarea produsului, pot apărea distorsiuni tranzitorii ale frunzelor, decolorări și inhibarea creșterii plantelor.
Produsul nu se va utiliza:
pentru porumbul dulce, porumb de floricele și în loturile de hibridare,
imediat după o perioadă rece de lungă durată, pe plantele a căror creștere a fost îngreunată de temperaturile joase, tratamentul poate fi făcut după reluarea creșterii intense a porumbului,
la temperaturi ale aerului mai mici de 10°C și de peste 25°C,
pe plantele slăbite și deteriorate de ger, secetă, paraziți sau boli,
pe plantele umede (rouă, ploaie).
În timpul aplicării produsului evitaţi:
pătrunderea produsului pe culturile limitrofe,
suprapunerea produsului pe benzile de aplicare a produsului și porțiunile învecinate.
ROTAŢIA CULTURILOR:
În cazul necesităţii de întoarcere a culturii care a fost tratată prealabil cu produs (ca urmare a distrugerii culturilor de către îngheț, boli sau dăunători), după pregătirea patului germinativ și după o perioadă de aşteptare de 30 de zile, pe acest câmp poate fi cultivat porumbul sau:
cereale - după 3 luni - pe soluri acide; după 9 luni - pe soluri neutre și alcaline,
leguminoase - după 9 luni,
lucernă - după 12 luni.
În primăvara anului viitor se pot cultiva toate culturile.
PREGĂTIREA SOLUŢIEI PENTRU STROPIRE:
Înainte de prepararea soluţiei de stropit stabiliţi exact cantitatea necesară.
Conţinutul ambalajului trebuie agitat înainte de utilizare.
Cantitatea măsurată de produs trebuie vărsată în rezervorul maşinii de stropit umplut parţial cu apă cu agitatorul pornit și completaţi cu apă până la cantitatea necesară.
După adăugarea produsului în rezervorul mașinii de stropit care nu este echipat cu un amestecător hidraulic, trebuie să amestecați mecanic lichidul din rezervor.
Ambalajul golit trebuie clătit de trei ori cu apă şi apa de la clătire vărsată în rezervorul maşinii de stropit cu soluţie de stropit.
În cazul întreruperilor în pulverizare, înainte de reluarea muncii, amestecați bine lichidul din rezervorul de pulverizare.
COMPATIBILITATE:
Produsul este compatibil cu majoritatea produselor de uz fitosanitar. La amestecul în rezervor cu alţi parteneri trebuie respectate strict recomandările de amestec ale produsului partener. Înainte de orice amestec, pentru a evita eventuale incompatibilităţi ce pot apărea între substanţele de amestec, se va consulta tabelul cu compatibilităţi şi se va efectua un test de compatibilitate fizico-chimică, observându-se eventuale efecte adverse (sedimentare, floculare, etc).
MANIPULAREA RESTURILOR DE LICHID ȘI SPĂLAREA ECHIPAMENTELO DE STROPIT:
Resturile de produs trebuie:
utilizate, după o diluare prealabilă, pe suprafața pe care a fost efectuat tratamentul, dacă acest lucru este posibil, sau
eliminate folosind o soluție tehnică pentru a asigura degradarea biologică a substanțelor active din produsele fitosanitare, sau
eliminate în alt mod, în conformitate cu legislaţia privind eliminarea deșeurilor.
După lucru echipamentele de lucru se spală foarte bine.
Cu apa folosită pentru spălarea echipamentului trebuie să procedaţi la fel ca și cu resturile de lichid utilizabile, folosind acelaşi echipament individual de protecţie.
MĂSURI DE PRECAUŢIE PENTRU UTILIZATORII PRODUSULUI, LUCRĂTORI DE CÂMP ȘI TERȚI:
Înainte de utilizarea produsului trebuie informate despre acest fapt toate părţile interesate care pot fi expuse la împrăştierea soluţiei de stropire şi care au solicitat asemenea informaţii.
Nu mâncați, nu beți și nu fumați în timpul utilizării produsului.
Purtați mănuși de protecție și îmbrăcăminte de lucru în timpul preparării lichidului de pulverizare și în timpul tratamentului.
Perioada din momentul aplicării produsului până la data în care pot intra oameni şi animale (perioada de profilaxie): nu intrați până când lichidul pulverizat nu va fi complet uscat pe suprafața plantelor.
MĂSURI DE PRECAUȚIE LEGATE DE PROTECȚIA MEDIULUI NATURAL:
Nu contaminați apele cu produsul de uz fitosanitar sau cu ambalajul acestuia. Nu spălaţi echipamentul în apropierea apelor de suprafaţă. Evitaţi contaminarea apelor prin şanţuri de scurgere de la gospodării şi drumuri.
În vederea protecţiei organismelor acvatice este necesară stabilirea zonei periferice de protecţie cu o lăţime de 20 m de la bazinele şi cursurile de apă.
În vederea protecţiei plantelor și artropodelor care nu constituie ținta produsului, este necesară stabilirea zonei de protecţie cu o lăţime de 5 m de la terenurile nefolosite în scopuri agricole.
CONDIȚIILE DE DEPOZITARE ȘI DE ELIMINARE ÎN CONDIȚII DE SIGURANȚĂ A PRODUSULUI FITOSANITAR ȘI A AMBALAJULUI:
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
Produsul de protecție a plantelor trebuie depozitat:
în ambalaje originale,
într-un mod care să prevină contactul cu alimentele, băuturile sau hrana pentru animale, poluarea mediului și accesul terților,
la o temperatură de 0°C - 30°C.
Se interzice utilizarea ambalajelor produselor de protecţie a plantelor golite pentru alte scopuri.
Ambalajul golit de produs trebuie returnat vânzătorului de produse fitosanitare periculoase.