Urmăriți canalul Culturi Agricole - www.culturiagricole.ro pe WhatsApp
-60%

INNVIGO AGRO Erbicid cu acțiune sistemică postemergent TRISTAR 50 SG

INNVIGO AGRO
56,68 Lei 22,89 Lei

SUBSTANȚA ACTIVĂ:

  • 500 g/Kg tribenuron-metil

TIP FORMULARE:

  • SG - Granule solubile în apă

CLASA:

  • V. Diverse


Erbicid selectiv sulfonilureic pentru combaterea postemergentă a buruienilor dicotiledonate din culturile de grâu de toamnă, triticale de toamnă şi orz de primăvară.

Data ultimei actualizări: 17.01.2025

Selectează ambalaj:
In stoc

Durata de livrare: Produsul ajunge la tine în 3 - 5 zile. Unele produse pot avea întârzieri datorate disponibilității producătorilor.

Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: AGM-INNVIGO-7518 Ai nevoie de ajutor? 0744 395 787
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Review-uri (0)

CULTURA

SPECTRUL DE COMBATERE

DOZA DE APLICARE

Grâu şi triticale de toamnă

Buruieni dicotiledonate
Buruieni sensibile
:
traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris)
şopârliţa (Veronica arvensis)
rocoina (Stellaria media)
albăstriţa (Centaurea cyanus)
turiţa (Galium aparine)

30 g/ha
postemergent

Grâu şi triticale de toamnă

 

Buruieni sensibile:
traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris)
pălămida (Cirsium arvense)
sugel (Lamium amplexicaule)
răcoina (Stellaria media)
albăstriţa (Centaurea cyanus)
punguliţa (Thlaspi arvense)
muşeţel (Matricaria maritima)
şopârliţa (Veronica arvensis)
spanac sălbatic (Chenopodium album)
Buruieni moderat sensibile:
turiţa (Galium aparine)
trei fraţi pătaţi (Viola arvensis)

40 g/ha
postemergent

Orz de primăvară

Buruieni dicotiledonate
Buruieni sensibile
:
traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris)
rocoina (Stellaria media)
Buruieni moderat sensibile:
trei fraţi pătaţi (Viola arvensis)
punguliţa (Thlaspi arvense)
spanac sălbatic (Chenopodium album)
muşeţel (Matricaria maritima)
albăstriţa (Centaurea cyanus)
sugel (Lamium amplexicaule)
turiţa (Galium aparine)

25 g/ha
postemergent

Orz de primăvară

 

Buruieni sensibile:
traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris)
răcoina (Stellaria media)
muşeţel (Matricaria maritima)
albăstriţa (Centaurea cyanus)
Buruieni moderat sensibile:
trei fraţi pătaţi (Viola arvensis)
punguliţa (Thlaspi arvense)
spanac sălbatic (Chenopodium album)
sugel (Lamium amplexicaule)
turiţa (Galium aparine)

30 g/ha
postemergent

PROPRIETĂȚI FIZICO-CHIMICE:

  • TRISTAR 50 SG este un erbicid sulfonilureic ce conţine tribenuron-metil, se prezintă sub formă de granule solubile în apă, de culoare crem, cu miros caracteristic.

MOD DE ACȚIUNE:

  • TRISTAR 50 SG este un erbicid selectiv, sistemic, cu aplicare în postemergenţă, pentru combaterea buruienilor dicotiledonate din culturile de grâu de toamnă, triticale de toamnă, orz de primăvară. Produsul conține substanță activă tribenuron-metil clasificată conform HRAC, ca inhibitor al acetolactat sintetazei (ALS), care blochează biosinteza aminoacizilor cu catenă ramificată, produce tulburări ale biosintezei proteinelor și, prin urmare, inhibă creșterea și dezvoltarea buruienilor.

  • După aplicare, produsul este absorbit prin frunze şi translocat rapid în întreaga plantă. Descompunerea rapidă a erbicidului în sol limitează absorbția acestuia de către rădăcini.

  • Simptomele acţiunii erbicide, cum ar fi: albirea, îngălbenirea şi necroza frunzelor la buruienile sensibile apar în câteva zile, iar dispariția completă a buruienilor are loc în termen de 2 - 4 săptămâni de la aplicare. Viteza de acțiune a produsului depinde de faza de dezvoltare a buruienilor care urmează să fie controlate, de condițiile meteorologice predominante (temperatură, umiditate) și ritmul de creștere al buruienilor. O eficacitate maximă se obţine când erbicidul se aplică pe buruieni tinere, aflate în stadiul de creştere activă (de la faza BBCH 16).

MOMENTUL APLICĂRII:

  • La grâu şi triticale de toamnă se aplică în primăvară, de la faza de înfrăţire până la formarea celui de-al doilea internod (BBCH 26 - 32).

  • La orz de primăvară se aplică de la faza de înfrăţire până la formarea primului internod (BBCH 20 - 31).

  • Numărul maxim de tratamente pe an: 1

  • Volumul de apă: 200 - 300 L/ha

  • Timp de pauză: Timpul de pauza este acoperit de perioada dintre aplicarea produsului si recoltare.

MĂSURI DE PRECAUȚIE, PERIOADE DE AȘTEPTARE ȘI CONDIȚII SPECIALE DE UTILIZARE:

  • Perioada de la ultima aplicare a produsului până la data recoltării culturii (perioada de pauză): nu este necesar

  • Produsul poate fi utilizat pe toate tipurile de sol pe care sunt cultivate cereale. Seceta, precipitațiile sau roua puternică care apar în timpul sau la scurt timp după tratament pot reduce preluarea produsului de către plante și reduc eficacitatea acestuia.

  • Temperaturile scăzute sub 5°C în decurs de 4 zile după efectuarea tratamentului pot reduce eficacitatea produsului.

  • În funcție de evoluția vremii (de exemplu înghețuri), după tratament, se poate observa o îngălbenire nesemnificativă a frunzelor și inhibarea pe termen scurt a creșterii cerealelor. Aceste simptome dispar fără un impact negativ asupra randamentului de producţie.

  • În cazul în care produsul este aplicat în intervalul de timp de la începutul etapei de creștere a tulpinilor (dezvoltare a tulpinii) (BBCH 30) pe cultura destinată producției de semințe, titularul autorizației trebuie consultat cu privire la posibilele efecte adverse asupra plantelor protejate.

  • Strategia de management al rezistenței

Pentru a minimiza riscul apariției și dezvoltării biotipurilor rezistente la populația de buruieni, se recomandă:

  • ajustați selecția erbicidului și decizia de a efectua tratamentul la buruienile predominante (eventual potențiale), luând în considerare speciile dominante și pragurile de pericol,

  • urmați cu strictețe instrucțiunile cuprinse pe eticheta produsului fitosanitar,

  • utilizați produsul la doza recomandată, în perioada recomandată, care asigură cel mai bun control de distrugere a buruienilor,

  • aplicați produsul pe același câmp o singură dată în timpul sezonului vegetativ,

  • utilizaţi rotaţia erbicidelor (substanțelor active) cu un mecanism diferit de acţiune. Utilizarea alternativă se aplică atât culturilor de cereale, cât și rotației culturilor în ansamblu,

  • utilizaţi un amestec de erbicide (substanțe active) cu un mecanism diferit de acţiune şi care acționează asupra mai multor procese de viaţă a buruienilor aplicați principiile bunei practici agricole, de exemplu cultivarea convențională cu plug, modificarea datei și densității însămânțării, utilizarea soiurilor de plante care concurează cu buruienile, precum și alte metode benefice pentru cultură, deoarece acestea completează protecția chimică și pot reduce necesitatea utilizării sale,

  • utilizați semințe certificate, curățați mașinile agricole pentru a împiedica transferul materialului de înfrățire în alte locuri,

  • nu permiteți ca speciile de buruieni controlate să ajungă la maturitate şisă dezvolte semințe.

Produsul nu se va utiliza:

  • pe plante afectate de ger, secetă, băltirea apei, atacul dăunătorilor sau bolilor, precum şi plantele care prezintă simptome de deficienţă a nutrienţilor,

  • amestecul cu îngrășămintele foliare,

  • dacă există vânt care ar putea determina deriva soluţiei de stropire asupra altor culturi limitrofe.

În timpul aplicării produsului evitaţi:

  • pătrunderea soluţiei de stropit pe plantațiile de culturi limitrofe,

  • suprapunerea soluţiei de stropire pe benzile de aplicare și izonele învecinate.

ROTAŢIA CULTURILOR:

  • Produsul se descompune în sol în perioada de vegetaţie, fără a pune în pericol culturile succesive. În cazul unor calamităţi care impun desfiinţarea timpurie a culturii, se pot cultiva în rotaţie doar cereale, după arătura adăncă a terenului pe care s-a utilizat produsul.

PREPARAREA SOLUŢIEI DE STROPIT:

  • Preparaţi doar cantitatea de soluţie necesară pentru stropirea curentă. Folosiţi soluţia imediat după preparare. Controlaţi periodic starea echipamentului de stropit

  • Asiguraţi-vă că echipamentul de stropit este curat şi în bună stare de funcţionare. Înaintea utilizării este necesară calibrarea echipamentului pentru asigurarea uniformităţii (volum şi presiune adecvată). Adaugaţi cantitatea necesară de produs în rezervorul maşinii de stropit pe jumătate umplut cu apă, cu agitatorul pornit, până când produsul este complet dispersat. Continuaţi agitarea în timp ce se umple rezervorul cu apă. Se continuă agitarea soluţiei pe tot parcursul stropirii. Controlaţi periodic starea echipamentului de stropit. Se amestecă cu alte produse doar conform recomandărilor din etichetă şi ale specialistului. Atunci când se pregătesc amestecuri în rezervor, cu excepţia cazului în care instrucţiunile produsului partener specifică altfel, adăugaţi mai întâi TRISTAR 50 SG în rezervor, umpleţi cu apă până la 3/4 din volumul dorit, apoi adăugaţi produsul partener, agitând în acest timp până la umplerea rezervorului. Respectaţi toate instrucţiunile, restricţiile şi măsurile de protecţie aplicabile produsului partener.

ELIMINAREA DEŞEURILOR ȘI SPĂLAREA ECHIPAMENTELOR:
Soluţia rămasă neutilizată după tratament și apa folosită pentru spălarea mașinii se recomandă a fi:

  • utilizate pe suprafața pe care a fost efectuat tratamentul, după o diluare prealabilă, dacă acest lucru este posibil, sau

  • eliminate folosind o soluție tehnică pentru a asigura degradarea biologică a substanțelor active din produsele fitosanitare sau

  • eliminate în alt mod, în conformitate cu prevederile privind eliminarea deșeurilor.

Imediat după utilizare echipamnetul de lucru trebuie spălat și clătit bine cu apă, de cel puţin două ori.
Datorită sensibilităţii foarte ridicate a anumitor culturi chiar şi la cantităţile neglijabile de produs, este foarte importantă spălarea temeinică a maşinii de stropit după tratament, în special înainte de utilizare în alte culturi decât cele recomandate în prezenta ectichetă, în conformitate cu modul prezentat mai jos:

  • goliți rezervorul și clătiți dispozitivul din exterior cu apă curată. Orice contaminare vizibilă cu produs trebuie eliminată. Apoi, clătiți bine rezervorul de pulverizare și toate componentele pulverizatorului cu apă curată și goliți-l din nou,

  • umpleţi rezervorul echipamentului cu apă adăugând unul dintre produsele recomandate pentru spălarea maşinilor de stropit şi clătiţi cel puţin 10 minute cu agitatorul pornit,

  • demontaţi componentele pulverizatorului, spălaţi-le şi clătiţi-le separat în soluţia de spălat pentru maşinile de stropit,

  • reclătiţi rezervorul şi toate componentele maşinii de spălat cu apă curată.

NOTĂ!

  • Reziduurile de produs care nu au fost neutralizate corespunzător și au rămas în pulverizator pot cauza distrugerea culturilor sensibile la acest produs.

COMPATIBILITATE:

  • Produsul este compatibil cu majoritatea pesticidelor. Pentru a evita eventuale incompatibilităţi ce pot apărea între substanţele de amestec, înainte de orice amestec se va consulta tabelul cu compatibilităţi şi se va efectua un test pe cultura respectivă.

MĂSURI DE PRECAUŢIE PENTRU UTILIZATORI, LUCRĂTORI DE CÂMP ȘI TERȚI:

  • Înainte de utilizarea produsului trebuie informate despre acest fapt toate părţile interesate care pot fi expuse la împrăştierea soluţiei de stropire şi care au solicitat asemenea informaţii.

  • Nu mâncați, nu beți și nu fumați în timpul utilizării produsului.

  • Purtați mănuși de protecție și îmbrăcăminte de lucru (salopetă) în timpul preparării soluţiei de pulverizare și în timpul tratamentului.

  • Hainele contaminate nu trebuie scoase în afara locului de muncă.

  • Scoateți hainele contaminate și spălați-le înainte de reutilizare.

  • Perioada din momentul aplicării produsului până la data în care în zona în care a fost aplicat acesta pot intra oameni şi animale (perioada de profilaxie): nu intrați până când soluţia de stropire nu va fi complet uscată pe suprafața plantelor.

Vezi mai mult Informatii conformitate produs
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!