SUBSTANȚĂ ACTIVĂ:
DESCĂRCAȚI:
FORMULARE:
CLASA:
Fungicid sistemic de ultimă generație pentru combaterea manei la vița de vie.
Selectează ambalaj: 6 Kg
Durata de livrare: 1
CULTURA |
SPECTRUL DE COMBATERE |
DOZA DE APLICARE |
---|---|---|
Viță de vie |
Mană |
2,25 - 2,5 Kg/ha |
MOD DE ACȚIUNE:
Profiler 71,1 WG reprezintă o combinație optimă a două substanțe active foarte eficiente în prevenirea și combaterea manei la vița de vie. Fluopicolid face parte dintr-o clasă chimică nouă, acilpicolide, având un mod de acțiune diferit față de substanțele active utilizate în prezent în controlul manei. Activitatea sa este cu precădere preventivă, având o eficacitate foarte ridicată și un efect îndelungat atât în cazul manei pe frunze, cât și pe ciorchini. Fluopicolid prezintă activitate penetrantă și distribuție translaminară în plantă. Fosetil de aluminiu, substanță activă cu sistemicitate completă, ascendentă și descendentă, are atât un efect direct asupra zoosporilor și miceliului ciupercilor, cât și un efect indirect constând în stimularea mecanismelor de autoapărare la nivelul țesuturilor plantei. S-a dovedit că fosetilul de aluminiu nu induce apariția rezistenței, chiar dacă este folosit în mod repetat.
Profiler 71,1 WG este un produs cu acțiune completă și cu durată lungă de protecție împotriva manei.
MOD DE UTILIZARE:
Doza redusă se folosește când riscul producerii infecțiilor este scăzut, iar doza de 2,5 Kg/ha se utilizează în anii cu condiții favorabile pentru mană. Deși are proprietăți curative și antisporulante foarte bune cu manifestare atât pe frunze, cât și pe ciorchini, recomandăm numai utilizarea preventivă a produsului. Se efectuează un număr de maximum 3 tratamente/sezon, la un interval de 10 - 14 zile între tratamente, în funcție de presiunea de infecție și de viteza de creștere a plantelor, în intervalul cuprins de la a 5-a frunză formată BBCH 15 până la compactarea ciorchinilor BBCH 73.
Momentul optim de utilizare este la începutul înfloririi, când datorită sistemicității foarte bune și a duratei îndelungate de protecție, Profiler protejează atât lăstarii în creștere, cât și inflorescențele până după scuturarea capișonului floral. Profiler mai poate fi folosit la al doilea tratament de bază care se efectuează la sfârșitul înfloririi sau/și în perioada de formare a boabelor.
Pentru obținerea unei protecții bune și susținute este necesară menținerea unei concentrații ridicate de fosetil de aluminiu în plante, prin efectuarea de tratamente succesive cu Mikal Flash sau din nou cu Profiler 71,1 WG. Timpul de pauză este de 21 de zile pentru strugurii de masă și de vin.