SUBSTANȚA ACTIVA:
150 g/L Fluroxypyr
30 g/L Thifensulfuron metil
TIP FORMULARE:
OD - Dispersie în ulei
CLASA:
V. Diverse
Erbicid selectiv pentru combaterea buruienilor cu frunză lată în culturile de cereale păioase de toamnă şi primăvară: grâu, orz, orzoaică, ovăz, secară şi triticale.
Ultima actualizare: 06.03.2026
Selectează ambalaj: 5 L
Durata de livrare: Produsul ajunge la tine în 3 - 5 zile. Unele produse pot avea întârzieri datorate disponibilității producătorilor.
|
CULTURA |
SPECTRUL DE COMBATERE |
DOZA DE APLICARE |
|
Cereale de toamnă |
Buruieni dicotiledonate cu frunză lată în culturile de cereale păioase de toamnă și primăvară |
0,5 - 1 L/ha |
|
Cereale de primăvară |
Buruieni dicotiledonate cu frunză lată în culturile de cereale păioase de toamnă și primăvară |
0,5 - 1 L/ha |
AMPATO LQM este un erbicid sistemic selectiv aplicat în postemergență la culturile de cereale păioase pentru controlul buruienilor cu frunză lată. Este absorbit prin frunze şi rădăcini şi este rapid translocat în întreaga plantă. Inhibă diviziunea celulară în vârfurile de creştere ale lăstarilor şi rădăcinilor la plantele sensibile şi perturbă diviziunea celulară datorită celor două moduri diferite de actiune: inhibitor al enzimei aceto-lactat sintetaza (ALS) si regulator de creştere (auxină sintetică). Creşterea buruienilor este oprită după câteva ore de la aplicare (6 ore), însă simptomele devin vizibile după câteva zile de la aplicare, când speciile sensibile se îngălbenesc, se decoloreaza, se necrozează şi se usucă. Distrugerea completă a buruienilor sensibile se produce după 15 - 21 zile. Speciile sensibile la fluroxypyr reacţionează prin ondularea şi răsucirea tulpinilor şi a frunzelor la câtea ore după tratament.
AMPATO LQM se utilizează în postemergenţă la cereale păioase de toamnă, de la înfrăţit (BBCH 20), iar la cerealele păioase semănate în primăvară din stadiu de 2 frunze (BBCH 12) până la apariţia frunzei stindard (BBCH 39), pentru combaterea buruienilor cu frunza lată.
0,5 - 1 L/ha
Momentul optim de aplicare este în perioada de creştere activă a buruienilor în stadiul de 2 - 6 frunze.
Buruienile mai puţin sensibile sau aflate într-un stadiu mai avansat de creştere nu sunt combătute complet dar nu mai cresc şi nu concurează cultura pentru substanţe nutritive şi apă. AMPATO LQM este cel mai eficient când este aplicat pe buruieni mici aflate in faza de creştere activă (2 - 6 frunze).
Gradul şi durata controlului pot depinde de spectrul de buruieni şi gradul de infestare, mărimea buruienilor la momentul aplicarii, tehnologia aplicată şi condiţiile de mediu din timpul tratamentului şi după tratament.
Nu se recomandă/evitaţi aplicarea în mijlocul zilei când insolaţia are intensitate mare;
Nu se recomandă aplicarea în zilele în care amplitudinea termică dintre zi şi noapte este mai mare de 15°C şi când se estimează ca aceste condiţii să persiste în prima săptămână de la aplicare. In acest caz se recomandă întârzierea tratamentului până la îndeplinirea condiţiilor minime de aplicare (T minimă >7°C, T maximă a zilei >15°C în ziua aplicării şi următoarele 4 - 5 zile).
Ploile căzute la mai puţin de 3 ore după aplicare pot cauza scăderea eficacităţii tratamentului.
Sensibilitatea buruienilor la aplicarea erbicidului AMPATO LQM la momentul optim de aplicare (buruieni 2 - 6 frunze) şi doze variabile (0,5 - 1 L/ha).
|
DENUMIRE ȘTIINȚIFICĂ |
DENUMIRE POPULARĂ |
SENSIBILITATE |
SENSIBILITATE |
|
Aethusa cynapium |
Pătrunjelul câinelui |
foarte sensibil |
foarte sensibil |
|
Ambrosia artemisiifolia |
Iarba pârloagelor |
foarte sensibil |
foarte sensibil |
|
Anagallis arvensis |
Scânteiuţa |
- |
foarte sensibil |
|
Anthemis arvensis |
Romaniţă de câmp |
foarte sensibil |
foarte sensibil |
|
Aphanes arvensis |
Creţişoare |
- |
foarte sensibil |
|
Arabidopsis thaliana |
Gâscariţă |
- |
foarte sensibil |
|
Atriplex patula |
Lobodă |
- |
foarte sensibil |
|
Bifora radians |
Puciognă |
- |
foarte sensibil |
|
Brassica oleifera |
Rapiţa de ulei, samulastră |
sensibil |
foarte sensibil |
|
Capsella bursa-pastoris |
Traista ciobanului |
foarte sensibil |
foarte sensibil |
|
Centaurea cyanus |
Albăstriţă |
mediu sensibil |
foarte sensibil |
|
Cerastium glomeratum |
Struna cocoşului |
- |
foarte sensibil |
|
Chenopodium album |
Lobodă |
sensibil |
foarte sensibil |
|
Cirsium arvense |
Pălămidă |
- |
sensibil |
|
Consolida regalis |
Nemţişor de câmp |
mediu sensibil |
sensibil |
|
Convolvulus arvensis |
Volbură |
- |
sensibil |
|
Daucus carota |
Morcov sălbatic |
- |
foarte sensibil |
|
Descurainia sophia |
Măturică |
sensibil |
foarte sensibil |
|
Fumaria officinalis |
Fumariţă |
mediu sensibil |
sensibil |
|
Galium aparine |
Turiţa |
sensibil |
foarte sensibil |
|
Galeopsis tetrahit |
Lungurică |
mediu sensibil |
sensibil |
|
Geranium dissectum |
Ciocul berzei |
foarte sensibil |
foarte sensibil |
|
Geranium purpureum |
Busuioc de câmp |
mediu sensibil |
sensibil |
|
Lamium amplexicaule |
Urzica moartă |
mediu sensibil |
sensibil |
|
Lamium purpureum |
Sugel puturos |
mediu sensibil |
sensibil |
|
Matricaria recutita |
Muşeţel |
sensibil |
foarte sensibil |
|
Matricaria inodora |
Romaniţă |
sensibil |
foarte sensibil |
|
Mercurialis annua |
Trepădătoare |
mediu sensibil |
foarte sensibil |
|
Myosotis arvensis |
Nu ma uita |
foarte sensibil |
foarte sensibil |
|
Papaver rhoeas |
Mac |
sensibil |
foarte sensibil |
|
Polygonum aviculare |
Troscot |
foarte sensibil |
foarte sensibil |
|
Polygonum convolvulus |
Hrişcă urcătoare |
sensibil |
foarte sensibil |
|
Polygonum persicaria |
Ardeiul broaştei |
foarte sensibil |
foarte sensibil |
|
Raphanus raphanistrum |
Ridiche salbatica |
foarte sensibil |
foarte sensibil |
|
Rumex crispus |
Măcriş |
- |
foarte sensibil |
|
Senecio vulgaris |
Cruciuliţă |
foarte sensibil |
foarte sensibil |
|
Sinapis vulgaris |
Muştar sălbatic |
foarte sensibil |
foarte sensibil |
|
Stellaria media |
Rocoina |
sensibil |
foarte sensibil |
|
Sisymbrium officinale |
Tătăneasă |
- |
foarte sensibil |
|
Solanum nigrum |
Zârnă |
mediu tolerant |
mediu sensibil |
|
Thlaspi arvense |
Pungulita |
sensibil |
foarte sensibil |
|
Veronica arvense |
Şopârliţă de câmp |
mediu sensibil |
mediu sensibil |
|
Veronica hederifolia |
Doritoare |
mediu tolerant |
mediu tolerant |
|
Veronica persica |
Ventrilică |
mediu tolerant |
sensibil |
|
Vicia sativa |
Măzăriche |
mediu sensibil |
sensibil |
|
Viola arvensis |
Viorele de ogoare |
sensibil |
sensibil |
la aplicarea terestra 200 - 400 L/ha
1
TIMP DE PAUZĂ:
de la aplicare până la recoltare nu rămân reziduuri în recoltă dacă se respectă doza si momentul aplicării.
Asiguraţi-vă că echipamentul de stropit este curat şi în bună stare de funcţionare. Înaintea utilizării este necesară calibrarea echipamentului pentru asigurarea uniformităţii. Se amestecă numai conform recomandărilor etichetei şi ale specialistului.
Turnaţi cantitatea necesară de AMPATO LQM în rezervorul maşinii pe jumătate umplut cu apă, cu agitatorul acţionând până când produsul este complet dispersat. Nu este necesară dizolvarea separată sau efectuarea unui pre-amestec. Folosiţi agitatoare mecanice sau hidraulice. Nu folosiţi sisteme pneumatice (cu aer) de agitare. Spălaţi ambalajul şi adăugaţi apa de spălare în rezervorul maşinii. Continuaţi agitarea în timp ce se umple rezervorul cu apă. Se continuă agitarea soluţiei pe tot parcursul stropirii. Preparaţi numai cantitatea de soluţie necesară pentu stropirea curentă. Folosiţi soluţia imediat după preparare. Controlaţi periodic starea echipamentului de stropit.
In cazul amestecurilor complexe, produsele se adaugă în rezervor astfel: plicuri hidrosolubile, granule dispersabile, granule solubile, pulberi, suspensii concentrate apoase, suspensii concentrate uleioase, emulsii concentrate, adjuvanţi, surfactanţi, uleiuri, fertilizanţi si produse antidrift.
Nu se păstrează amestecurile de soluţie în rezervorul maşinii peste noapte pentru că revenirea în suspensie poate fi dificilă. In cazul în care soluţia de stropit rămâne nefolosită mai mult timp, înainte de refolosire, este obligatorie reagitarea soluţiei şi recircularea ei în echipamentul de stropit până la revenirea în suspensie normală.
AMPATO LQM este compatibil cu fungicidele, insecticidele, erbicidele şi fertilizanţilor foliari utilizate in mod curent la culturile pentru care a fost omologat.
La amestecul în rezervor cu alţi parteneri trebuie respectate strict recomandările de amestec ale produsului partener. Este totusi recomandat ca la amestecuri care nu au fost testate să se facă un test de compatibilitate fizico-chimică înainte de utilizare observându-se posibilele efecte adverse (sedimentare, floculare, etc).
Evitaţi amestecul în rezervor cu un număr mare de produse (erbicide, fungicide, insecticide, fertilizanti foliari, regulatori de creştere, după caz) care pot determina soluţii foarte concentrate cu efecte antagonice sau fitotoxice. Nu se amestecă cu produse în a căror etichetă se precizează că trebuie aplicate singure sau au interdicţii de aplicare cu acest produs.
Luaţi toate măsurile posibile pentru a evita deriva soluţiei de stropit. Evitaţi deriva soluţiei de stropit pe culturile alăturate sensibile precum sfecla pentru zahăr, rapiţa, legumele, cartoful, pe suprafeţele ce urmează a fi cultivate, sau cursurile de apă. Nu stropiţi când viteza vântului depaseste 15 km/oră. Potenţialul derivei creşte la temperaturi ridicate, pe timp de secetă şi umiditate relativă scăzută şi trebuie acordată prudenţă maximă indiferent de viteza vântului. Nu trataţi în condiţii de inversie termică constând în curenţi de aer ascendenţi şi creşterea temperaturii aerului cu înălţimea.
O bună cale de evitarea derivei este de apicare de picături mari cu diametrul de 150 - 200 microni. Aplicarea de picături mari poate reduce potenţialul derivei dar trebuie ţinut cont de condiţiile de mediu şi de realizarea unei aplicări de calitate care să ofere şi o acoperire şi uniformitate bună.
Evitaţi pulverizarea sau manipularea produsului la distanţă mai mică de 15 m de bunuri, guri de drenaj, canalizare deschisă sau locuri unde apa de ploaie scursă din câmpul tratat ajunge în cursuri de apă temporare sau permanente. Nu stropiţi la distanţă mai mică de 15 m de rezervoare naturale sau artificiale de apă.
Dacă AMPATO LQM este utilizat conform prezentelor instructiuni şi la doza recomandată, produsul nu este fitotoxic.
În condiții specifice (îngheț după aplicare, variație de temperatură zi/noapte în săptămâna de după aplicare peste 15°C) culturile de cereale pot prezenta simptome tranzitorii de fitotoxicitate (îngălbenire, reducerea taliei) fără un impact major asupra creșterii cerealelor și a randamentului.
Nu aplicaţi pe culturi care suferă de stres: secetă, temperaturi extreme (îngheţ, temperaturi >30°C), băltire, infestate de insecte, deficienţe nutritive sau alţi factori ce reduc creşterea;
Nu aplicaţi la cerealele suprainsamantate cu ierburi, trifoi, alte leguminoase sau alte culturi cu frunză lată
Nu aplicaţi pe culturi umezite de ploaie sau rouă;
Nu aplicaţi prin canale de drenaj sau sisteme de irigare.
Nu aplicaţi hidroponic la plante ornamentale sau la alte plante cultivate in vase.
Nu aplicaţi pe solurile foarte nisipoase cu conţinut foarte scăzut în materie organică;
Nu aplicaţi pe gazon sau plante ornamentale;
Nu aplicaţi direct pe suprafeţele de apă. Se previne prin orice măsuri ca produsul să ajungă în apele de suprafaţă. Nu se aplică pe terenurile agricole adiacente cursurilor de apă.
Rotaţia culturilor după AMPATO LQM nu este restricţionată. După recoltarea culturii tratate se poate semăna în acelaşi an rapiţa pentru ulei, cereale de toamnă, lucernă sau culturi succesive de porumb, soia, floarea soarelui, mazăre de toamnă, măzăriche, borceag.
In cazul compromiterii culturilor de cereale tratate cu AMPATO LQM, indiferent de cauză, se pot resemăna numai cereale păioase, în primele trei luni de la aplicare. Este recomandată lucrarea solului pe adâncimea de 15 cm.
La utilizarea repetată a erbicidelor cu acelaşi mod de acţiune, timp de mai mulţi ani pe aceleasi tarlale, este posibilă supravieţuirea, înmulţirea şi dominanţa unor biotipurilor de buruieni mai puţin sensibile, apărute natural.
O buruiană este considerată rezistentă la un erbicid dacă supravieţuieşte după un tratament aplicat corect la doza şi momentul recomandat, în condiţii climatice normale. Apariţia rezistenţei la o specie de buruieni poate fi evitată sau întârziată prin alternarea sau amestecul produselor cu mod diferit de acţiune.
Pentru a evita vătămarea culturilor care urmează să fie stropite cu acelaşi echipament, este necesară spălarea acestuia cu maximă atenţie, imediat după ultima aplicare, astfel:
Goliţi complet rezervorul imediat după stropire.
Spălaţi cu apă curată interiorul rezervorului, lăncile şi furtunele, folosind pentru aceasta un volum de apă cel puţin egal cu a zecea parte din volumul rezervorului. Goliţi apoi complet rezervorul.
Umpleţi cu apă curată jumătate din rezervor şi adăugaţi cantitatea necesară de amoniac lichid (3%) pentru a obţine o soluţie cu concentraţia de 1% (este necesar 1 litru de amoniac lichid la fiecare 100 litri apă). Se agită şi se spală sub presiune lăncile şi furtunele cu această soluţie de curăţare. Umpleţi apoi complet rezervorul cu apă curată şi lăsaţi 15 minute fără agitare. Spălaţi din nou sub presiune lăncile şi furtunele şi goliţi complet rezervorul.
Demontaţi duzele şi filtrele şi spălaţi-le separat cu soluţie amoniacală de concentraţie 1%.
Repetaţi pasul nr. 2
Depozitaţi apa provenită din spălarea echipamentului de stropit în locuri special amenajate. Nu stropiţi cu aceasta culturile sensibile sau tarlalele care urmeazaă să fie semănate cu culturi sensibile.
Atenţie: dacă nu este posibilă golirea completă a rezervorului, repetaţi pasul nr. 3, înainte de a efectua pasul nr. 4.
Atenţie! Nicodată nu se amestecă produsele de spălare conţinând amoniac cu produsele de spălare care conţin clor (hipoclorit de sodiu, clor inălbitor) deoarece se pot produce gaze periculoase